Dacia care nu poate decât să te uimească: cum arată cel mai ambițios Duster
În timp ce vânzările Dacia merg bine, asemenea curg și ideile despre cum să fie îmbunătățite mașinile. Unele sunt de-a dreptul imposibile, în timp ce altele sunt chiar fezabile. Undeva la mijloc e și acest model Duster.
Până la Bigster, deocamdată un concept care urmează să se materializeze până în 2025, Dacia a avut o abordare cel puțin conservatoare când vine vorba de design. Bigster întrerupe această linie și propune ceva mai, cel puțin, diferit.
La acel moment, Alejandro Mesonero-Romanos, director de design al mărcii Dacia, a spus că acest concept e o piatră de hotar importantă pentru Dacia. „Întruchipează evoluția valorilor mărcii noastre: întotdeauna esențial, accesibil, dar acum și cu o nuanță de cool și un spirit de aventură. Designul conceptului Bigster este direct, este simplu și, dincolo de toate, este ușor de înțeles. A fost desenat în jurul câtorva linii la locul potrivit și precis definite”, a afirmat acesta.
Dacă Bigster e așa o piatră de hotar, și un moment de cotitură, cum ar trebui să arate Duster ca să fie aproape? Alexandru-Călin Țicărat are o idee și și-a prezentat pe profilul de Behance ca să vezi cât de departe merge imaginația, dar și ce ar putea face Dacia.
Dacia Duster cu adevărat modernă și îndrăzneață
Da, e doar un concept. Și, da, e puțin probabil ca Renault sau Dacia să aibă așa ceva în portofoliu în următorii 10 ani. Dar poate fi o inspirație, chiar dacă nu 100%, pentru viitoare modele.
Alexandru și-a bazat conceptul pe șase criterii dintre care mai important au fost: să fie o mașină distractivă, să arate excelent și să aibă un preț bun. Prețul nu avem cum să-l știm, dar e posibil să poată fi livrat la sub 25.000 de euro. Oricum, e pură speculație costul.
Propunerea lui de Dacia Duster e un mix între ce e Sander Stepway acum, ce-i un SUV de clasă mică, dar și cum ar arăta o Mazda3 pe steroizi. În portofoliul lui o prezintă pe larg, dacă ești curios de mai mult.